Urban Bee Romania_miere rapita

Mierea de rapita

Pentru unii dintre noi mierea de rapita este un deliciu plin de beneficii, pentru altii este o necunoscuta.

 

Mierea de rapita se diferentiaza foarte usor de celelalte tipuri de miere prin aspect si textura. Opaca, de culoare alba – usor galbuie si cu o consistenta densa, poate fi usor confundata cu untura sau serbetul. Mai mult decat atat, este greu de dizolvat in apa.

Gustul este placut, usor diferit; e mai putin dulce decat alte tipuri de miere. Mirosul mierii de rapita este si el unul specific.

 

De ce este greu de gasit pe piata miere de rapita pe tot parcursul anului? Sau de ce atunci cand reusesti sa gasesti miere de rapita ea este de cele mai multe ori cristalizata?

Mierea de rapita reprezinta prima recolta de miere din an, incepand din luna mai, atunci cand vremea este mai instabila, mai ploioasa. Vremea schimbatoare face ca acest tip de miere sa aiba un nivel crescut de umiditate (poate ajunge si la 18% din compozitie), care poate favoriza procesul de fermentare. Asa ca, trebuie sa tinem cont ca mediul in care este pastrata conteaza mai mult pentru mierea de rapita decat pentru alte tipuri de miere.

Raportul dintre glucoza si fructoza este raspunsul in ceea ce priveste cristalizarea. Glucoza se gaseste intr-o cantitate mai mare decat fructoza in mierea de rapita – astfel cristalizarea mierii se produce foarte repede (in medie la 10-12 zile de cand este produsa), iar textura acesteia se remarca prin cristalele fine.

Exista chiar si situatii in care cristalizarea are loc in faguri, iar mierea devine imposibil de recoltat.

La temperaturi inalte (de peste 25° C) cristalizarea este incetinita, iar atunci cand este pusa intr-un mediu foarte rece mierea ramane lichida pentru o perioada mai lunga de timp.

 

Beneficiile mierii de rapita sunt numeroase, insa vom aminti doar cateva dintre ele:

– are un efect sedativ, relaxant;

– ajuta la vindecarea ulcerului – mierea de rapita contine un numar redus de acizi, asa ca este cea mai potrivita, fiind usor tolerata de stomac.

 

Tinand cont de nenumaratele beneficii pe care consumul de miere le aduce organismului, haideti sa ne rasfatam cu aceasta gustare sanatoasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *